Putem opri în mod realist bolile infecțioase la frontieră?

Toată lumea este destul de îngrijorată de posibila răspândire a virusului Ebola în întreaga lume, în special în urma apariției unor cazuri în Texas, SUA, și Madrid, Spania. Întrebarea care apare adesea este de ce autoritățile nu îi opresc pe acești oameni în aeroporturi sau în alte puncte de intrare atunci când ajung.

Ei bine, există doar trei lucruri pe care le puteți face la un punct de intrare pentru a depista persoanele bolnave. Când am fost director al pregătirii pentru situații de urgență pentru Canada în timpul epidemiei de SARS din 2003, le-am încercat pe toate.

1. Chestionare

Un chestionar obligatoriu pentru pasagerii care sosesc cu privire la orice simptome și țara lor de origine poate identifica persoanele care ar fi putut fi expuse sau care prezintă simptome timpurii ale unei boli infecțioase. Problema acestei metode este că depinde în întregime de sinceritatea celui care răspunde. Oamenii ar putea alege să furnizeze informații false pentru a evita să fie reținuți pentru o examinare suplimentară.

Am încercat acest lucru în Canada în timpul epidemiei de SARS din 2003. Un chestionar cu 3 întrebări a fost obligatoriu pentru toți pasagerii care au sosit. Au fost completate în total 678 000 de chestionare, iar 2 478 de persoane au răspuns afirmativ la una sau mai multe dintre întrebări. O asistentă medicală special instruită a trimis fiecare dintre aceste persoane pentru un interogatoriu aprofundat și măsurarea temperaturii. Rezultatul? Niciuna din cele 2 478 de persoane aveau SARS. Unii pasageri au răspuns afirmativ că tușeau, dar, în câteva cazuri, tusea se datora faptului că persoanele respective erau fumători obișnuiți.

Abordarea prin chestionar nu este în mod clar eficientă.

2. Mașini de scanare termică

Un aparat de scanare termică poate fi instalat pentru a încerca să detecteze pasagerii care sosesc și care ar putea avea febră. Aparatele sunt detectoare cu infraroșu care sunt îndreptate spre pasageri la nivelul capului pentru a detecta temperaturile ridicate. De obicei, acestea sunt instalate de-a lungul pasajului care duce la camera de inspecție vamală. Motivul este că aparatele sunt destul de scumpe și ar fi prohibitiv din punct de vedere al costurilor să fie instalate la fiecare poartă de intrare pentru a detecta călătorii în momentul în care părăsesc avionul.

Deși aparatele sunt cu siguranță interesante pentru orice pasionat de tehnologie, ele au o serie de neajunsuri. În primul rând, unele dintre aceste aparate trebuie recalibrate în mod constant pe măsură ce condițiile de mediu se schimbă pe parcursul zilei. De exemplu, holurile care primesc mult soare au tendința de a modifica măsurătorile relative ale temperaturii pasagerilor. În al doilea rând, există multe condiții sau situații în care un călător poate avea o temperatură ridicată, dar să nu aibă deloc o boală infecțioasă. Poate fi vorba de orice, de la o persoană care este fierbinte și transpirată în timp ce se grăbește prin aeroport până la o femeie la menopauză care are o bufnitură. Ideea este că simpla înregistrare a temperaturilor ridicate nu este neapărat o modalitate eficientă de a depista bolile infecțioase.

Am încercat acest lucru și în Canada, în timpul epidemiei de SARS din 2003. Mașini de scanare termică au fost instalate în cele 6 aeroporturi majore care gestionează aproximativ 95 % din toate sosirile internaționale. Rezultatele de pe aeroporturile din Toronto și Vancouver? Dintre cele 468 000 de persoane care au fost examinate, doar 0,02% (95) au fost direcționate către o asistentă medicală pentru evaluare suplimentară. Niciuna dintre aceste persoane au avut de fapt o temperatură crescută și toate au fost eliminate.

3. Sprijin pe teren

Căpitanii navelor (de exemplu, avioane și nave) sunt obligați, în conformitate cu Regulamentul sanitar internațional, să informeze autoritățile cu privire la persoanele bolnave aflate la bord la punctul de sosire. În acest moment, ofițerii de carantină sunt notificați și se întâlnesc cu nava pentru a evalua situația înainte de a permite debarcarea oricărei persoane. În prezent, ofițerii de carantină sunt de gardă în multe aeroporturi internaționale. Această măsură a fost aplicată în Canada și în multe alte țări de la epidemia de SARS.

Această abordare are sens, deoarece persoana bolnavă prezintă deja suficiente simptome în timpul călătoriei pentru a provoca îngrijorare. În timp ce pasagerul ar putea avea doar dureri de stomac sau gripă, este mai bine să evaluăm această persoană și să încercăm să eliminăm posibilitatea unei boli infecțioase grave. Dacă ofițerii de carantină suspectează o boală infecțioasă gravă, atunci pacientul poate fi izolat imediat pentru a preveni orice potențială răspândire. Pasagerii rămași pot fi fie plasați în carantină, fie li se pot cere datele de contact pentru o monitorizare ulterioară.

Marele dezavantaj al acestei abordări este costul. Este nevoie de personal de gardă. Un ofițer de carantină care lucrează peste program, eventual cu plată pentru risc, poate fi destul de costisitor. Având în vedere că numărul persoanelor care sunt raportate este în general destul de mic, costul per incident este destul de mare.

Principala problemă a tuturor acestor metode este că nu depistează pe nimeni care ar putea avea o boală incubativă sau pe cineva care a luat măsuri pentru a-și reduce simptomele.

Perioada de incubație

Perioada de incubație a unei boli este intervalul de timp dintre momentul în care o persoană contractează un organism infecțios și momentul apariției primelor simptome. În cazul SARS, a fost nevoie de o medie de 10 zile pentru ca o persoană să înceapă să aibă simptome. În cazul Ebola, intervalul este cuprins între 2 și 21 de zile. Majoritatea persoanelor încep să prezinte simptome de Ebola între 2 și 5 zile.

Gândiți-vă cât de departe puteți călători în 48 de ore. Oriunde în lume. Credeți că este probabil să prindeți pe cineva cu simptome la aeroport? Cheltuirea majorității resurselor la punctul de intrare ar putea fi un efort inutil.

Motivul pentru care aceste măsuri nu funcționează foarte bine este că încercăm să găsim un ac în carul cu fân.

Iată provocarea. Încercăm să găsim câteva persoane care putere au Ebola printre numărul mare de persoane care călătoresc cu avionul sau cu alte mijloace. Cât de mare este acest număr? În Canada, în luna iulie a acestui an, 2,6 milioane de pasageri au sosit în întreaga țară cu doi dintre principalii săi transportatori, Air Canada și Westjet. Cu alte cuvinte, un număr foarte mare de oamenii vin lună de lună în Canada, ca să nu mai vorbim de SUA sau de țările europene sau asiatice. Pe cel mai mare aeroport din Canada, Aeroportul Pearson din Toronto, sunt aproximativ 86 000 de pasageri intră și ies din acest aeroport în fiecare zi. Găsirea acelei persoane infectate printre toți acești oameni este proverbialul "ac în carul cu fân".

Oficialii din domeniul sănătății publice vor spune că valoarea predictivă pozitivă într-o populație cu prevalență scăzută este aproape zero. Cu alte cuvinte, șansa de a găsi un caz pozitiv adevărat de Ebola într-o populație mare care, în general, nu are Ebola este destul de scăzută. Acest lucru pare destul de intuitiv. În Canada, în timpul epidemiei de SARS din 2003, am estimat că aproximativ 1 din 1,2 milioane de pasageri aveau de fapt SARS. Prin urmare, am avut o mulțime de rezultate fals pozitive, deoarece probabilitatea de a găsi acea singură persoană din total era deja destul de scăzută. Acesta este motivul pentru care metodele de screening precum chestionarele și scanerele termice nu funcționează în general.

Așadar, care este cel mai bun mod de a găsi și de a trata o boală infecțioasă gravă?

Screening la spitale

Majoritatea oamenilor merg la cel mai apropiat spital atunci când încep să se simtă foarte rău. Cel mai important proces de depistare are loc în camera de urgență, unde orice persoană trebuie interogată nu doar cu privire la istoricul său de călătorie, ci și la istoricul de călătorie al familiei sale. Personalul spitalului trebuie să fie la curent cu focarele actuale din întreaga lume și să știe cum să reacționeze atunci când suspectează că o persoană ar putea fi infectată. Acest punct unic de contact este extrem de important și este locul în care ar trebui să ne petrecem cea mai mare parte a timpului și a resurselor.

Deci, ce părere aveți? Credeți că este realist să oprim o boală infecțioasă la frontieră? Ar trebui să ne cheltuim timpul și banii la punctele de intrare? Să ne spuneți în comentariile de mai jos.